Se spune adesea că avortul este doar „alegerea femeii”. Dar deși societatea i-a negat bărbatului exprimarea opiniei, acesta este de fapt un catalizator în decizia finală: „alege: eu sau copilul”, „te părăsesc dacă nu faci avort”. În acest context, bărbați care au ales să fie sprijin împărtășesc gândurile lor, în interviuri publicate în cadrul rubricii „#vinereapentruviață” de la Basilica, coordonată de Alexandra Nadane.
Călin Juravle, soț, tată, antreprenor
Cred cu adevărat că nu războaiele transformă un băiat într-un bărbat, ci asumarea. Așa cum mai cred că maturizarea nu este un proces, ci mai degrabă este un fapt, un moment când tu trebuie să îți asumi trecerea de la statutul de băiat la statutul de bărbat. Iar un bărbat care își iubește soția, logodnica, iubita consider că iubind, trebuie să știe să ocrotească și viață care este primită că rod al iubirii lor, în dar de la Bunul Dumnezeu.
Cu gând de emoție și dragoste față de ține, care poate vei citi aceste rânduri dar poate te gândești că avortul poate fi o opțiune, considerând că nu este timpul, momentul, că lucrurile nu s-au așezat așa cum îți dorești, îți spun sincer: așa cum nu este o vârstă la care îți dorești să mori, nu este nici o vârstă potrivită de la care să trăiești cu această povara că ai oprit darul vieții, care, chiar dacă nu are încă chipul tău din primele zile, are un fir de viață subțire, firav că o adiere.
Părintele Teofil Slevaș, preot și fondator al asociației de tineri „Emanoil” din Alba Iulia
Întotdeauna mi-am dorit să fiu tată, dar nu puteam să știu vreodată ce înseamnă până să devin. Viața mea s-a schimbat total, a devenit firească. Cu toate greutățile de a fi responsabil de alți „omuleți”, există ceva tămăduitor în a fi tată, o golire de sine pe care nu am putut-o dobândi decât astfel. Pentru mine este cel mai natural lucru, pe lângă faptul că e greu. Mă formează zilnic, mă pune în fața provocărilor, mă solicită în a căuta soluții și mă umple de bucuria de a fi strâns în brațe. Dacă ar trebui să aleg între a avea totul din punct de vedere al carierei, că tot există această bizară concepție că întâi trebuie să ai succes și abia apoi copii, sau să simt îmbrățișarea copilului meu înainte de a adormi, aș alege mereu îmbrățișarea copilului meu.
Horia Ioan Iova, consultant de artă, specialist în studii culturale, este soț și tată:
Cred că fiecare femeie are nevoile proprii, speciale, în timpul sarcinii, pentru că fiecare femeie e unică și fiecare sarcină e unică. Cred că, în calitate de soț și viitor tată, ar trebui să vezi unde anume e cea mai mare nevoie de tine, unde e locul gol și să încerci, pe cât posibil, să umpli acest gol. În lipsă de alte idei poți să începi cu un pahar cu apă oferit la vremea potrivită.
Pr. Petru Cernat, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași
Rolul bărbatului în criza de sarcină este unul foarte exact și se numește, pe scurt, asumare. Această asumare provine dintr-o maturitate la care suntem chemați cu toții să aderăm, să creștem în ea. Tradiția creștină ne învață că un creștin asumat este un creștin câștigat pentru Împărăția Cerurilor și un creștin care poate dospi frământătura acestei lumi, în sensul de a o transforma în loc al Împărăției lui Dumnezeu. Deci, această asumare se referă la a pune umărul alături de femeia care trece prin momente dificile, mai puțin frumoase, și a-o oferi încurajarea de care are nevoie în situațiile de criză de sarcină; ea face parte din „fișa postului” unui bărbat.
Iulian Tomeac, fratele mai mare într-o familie cu 8 copii, fost președinte ASCOR Iași și doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași
Hristos ne oferă modelul suprem de bărbăție și de stabilitate. Acesta de mii de ani oferă soluții contextuale la diferitele probleme ale oamenilor, în mod unic, pentru fiecare în parte și totuși mereu e Același, neschimbat. El e răspunsul pentru toate necunoscutele și problemele care au fost, sunt și vor fi. Pe de altă parte, cred că secolul XX și această parte din secolul XXI de până acum sunt marcate de lipsa de asumare masculină pentru binele celorlalți, în general, și pentru progresul spiritual, în particular. Să ne străduim să depășim această realitate: să ne asumăm faptele noastre și pe noi înșine – prin stăpânire de sine și mai apoi pe ceilalți, în mod smerit.
Pr. Radu Brînză, coordonator de peste 13 ani al Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor
Bărbat adevărat nu ești atunci când te biruie patimile, ci atunci când tu le controlezi pe ele. Nu ești bărbat forță, mascul alfa, atunci când reziști la băutură, atunci când prin patul tău au trecut toate femeile sau când pumnii tăi au zdrobit fețe. Abia atunci ești slab, ești un târât prin mizerii. Încep răspunsul de aici pentru că de aici pornește totul. Când reușești să îți controlezi impulsurile, atunci ești cu adevărat puternic.
Fiind puternic, începi să prinzi pricepere și înțelepciune. Fiind înțelept și priceput știi ce să faci când afli că vei fi tată. Nu fugi ca un laș, nu abandonezi ca un neputincios, ci primești starea de tată ca un minunat dar. Pentru că cel ce vine în viața ta, nu este un copil oarecare. Este copilul TĂU, vlăstarul tău care bate la ușa vieții tale. Iar această bătaie la ușa ta te umple de bucurie, de responsabilitate și, prin harul lui Dumnezeu (pentru că un bărbat cu adevărat înțelept are și credința în Dumnezeu), ești ceea ce trebuie să fii pentru copilul din viața ta și pentru soția ta. Din acel moment devii scut ocrotitor, devii revărsare de iubire și încredere. Devii stâlp și reper. Un proverb german, frumos spune „Lasă grija ta să fie de acum a mea”. Acesta trebuie să facă un bărbat cu adevărat puternic!
Articolul face parte din revista „Pentru viață” nr. 14, primvară 2025.