de Ştefana Totorcea, Ştiri pentru viaţă

Pe 24 martie 2014, în amfiteatrul „Dumitru Stăniloae” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, studenţii bucureşteni (nu numai cei de la teologie) s-au întâlnit cu pr. lector. dr. Gheorghe Holbea, prodecanul facultăţii (foto dreapta), şi cu părintele Nicolae Tănase, iniţiatorul şi sufletul proiectului de la Valea Plopului, unde sunt găzduiţi sute de copii defavorizaţi sau din familii dezorganizate.

Scopul conferinţei, moderată de Alexandra Nadane, Preşedintele Asociaţiei Studenţi pentru Viaţă (foto stânga), a fost acela de a furniza şi o perspectivă teologică asupra adopţiei, despre care mult prea des se vorbeşte numai din perspectivă sociologică sau psihologică.

Adopţia ca rană pentru sufletul mamei naturale

Vorbind despre adopţie din punctul de vedere al mamei, părintele Tănase a subliniat că adopţia trebuie realizată doar atunci când mama naturală este convinsă că nu poate păstra copilul: „O mamă, în mod firesc, nu-şi dă copilul altcuiva. Când o face, există o cauză”. El a arătat că adopţia nu se poate baza pe suferinţa mamei şi că mamei ar trebui să i se ofere iniţial posibilitatea de a da copilul în creştere cuiva până se restabileşte, apoi urmând să îl ia la ea, „să şi-l recupereze după ce problemele cu care ea se confruntă dispar”. Sau mama naturală să fie ajutată să păstreze şi să crească copilul dacă asta doreşte.

„Adopţia nu trebuie forţată, trebuie făcută fără suferinţa mamei”, a spus părintele Tănase, explicând că numai după ce mama refuză cele două opţiuni înfăţişate mai sus trebuie să se ajungă la discuţia despre darea copilului spre adopţie.

„Din păcate, statul român nu grăbeşte adopţia în timp util. Şi ajungi să iei copil la 2-3-4 ani, când puteai să-l iei la trei zile sau la câteva săptămâni sau luni, în funcţie de decizia mamei. Mai trebuie umblat la legea adopţiei. Dacă în mod sigur un copil poate fi adoptat, trebuie adoptat pe loc”, a spus părintele Tănase.

Adopţia ca manifestare a respectului pentru demnitatea persoanei umane

Părintele Holbea a subliniat că şi în familiile adoptive trebuie să se manifeste respectul faţă de viaţă şi de persoană, ca în orice familie naturală şi în orice societate creştină: „Dacă părinţii adoptivi au respect faţă de om şi de viaţă, salvăm părinţimea şi maternitatea”.

El a avertizat că, din păcate, societatea de azi nu pregăteşte copiii pentru a deveni oameni şi creştini, ci îi tratează ca pe viitoare mijloace de producţie. De aceea, familia rămâne singurul mediu care mai poate salva demnitatea şi onoarea persoanei umane, prin creşterea copiilor în acest spirit.

„Copiii nu trebuie educaţi ca să devină mijloace de producţie în societatea de consum, ci pentru a deveni oameni. Ceea ce noi uităm adesea este tocmai vocaţia noastră de persoane după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu – nobleţea omului”, a spus părintele Holbea.

„În aşa-zisa noastră societate lipseşte această perspectivă – oamenii sunt adesea înlocuiţi de maşini”, a mai observat prodecanul facultăţii bucureştene de teologie.

Acesta s-a arătat alarmat de statutul tot mai precar al respectului pentru demnitatea umană manifestat chiar şi de creştini: „Ca preot, observ pe la casele credincioşilor fenomenul interesului exagerat pentru animale. În fiecare casă, când mergi cu icoana sau botezul, vezi mai multe multe animale decât copii: un copil şi doi câini. Acest interes exagerat se manifestă în paralel cu desconsiderarea omului, subminând încet ideea demnităţii şi onoarei omului”.

Cum ne pregătim pentru adopţie

Câteva sfaturi practice de la părintele Tănase:

– până primeşti certificatul de adoptator, e un frecuş, te incită să vadă până unde mergi; trebuie să fii calm până primeşti certificatul de adoptator.

– răspunde la chemarea Direcţiei Copilului când te invită să vezi un copil, indiferent dacă e bolnav sau dacă ştii că nu e ce-ţi doreşti; nu te obligă nimeni să-l iei acasă

„Dumnezeu ştie ce copil să-ţi dea, tu doar să vrei să adopţi. Roagă-te şi îl vei primi. Dumnezeu ştie ce copil să-ţi dea, nu o să-ţi dea mai mult decât poţi să duci”, spune simplu părintele Tănase.

În acest sens, el a evocat cazul uimitor al unei jurnaliste de televiziune care în anii 1990 a adoptat un copil. Povestea a fost astfel. Înainte de căderea lui Ceauşescu, ea a mers şi a realizat o anchetă la un orfelinat, unde s-a găsit un copil abandonat la toaletă.

După Revoluţie, ea a revenit la acelaşi orfelinat pentru un nou reportaj. Atunci un copilaş i-a tot făcut cu mâna din pătuţul lui de parcă ar fi cunoscut-o. După doi-trei ani, în trecere prin alt orfelinat, jurnalista nu mai scăpa de un băieţel care o îmbrăţişa şi îi spunea mereu „Mamă”. L-a adoptat. După ce l-a adoptat, a vrut să ştie istoria copilului şi, făcând o investigaţie, a aflat că era acelaşi cu copilul din pătuţ şi cu bebeluşul abandonat în toaletă cu ani în urmă.

Foto: George Săilă

Citeşte în continuare despre trauma despărţirii copilului de mama naturală şi despre adopţie ca imitare a lui Dumnezeu

Sursă: Marșul pentru Viață

Share