Tag Archives: avort

Multe femei cu o sarcină neașteptată merg tăcute de la biserică spre avort pentru că nu sunt sprijinite / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

 

Multe femei cu o sarcină neașteptată merg tăcute de la biserică spre avort, convinse că la biserică mai degrabă se va bârfi despre ele decât vor fi ajutate – aceasta este concluzia unui amplu sondaj realizat în SUA.

În loc de judecată și bârfă femeile în criză de sarcină au nevoie, pentru ele și pentru copiii lor, de dragoste și sprijin – sunt criterii evanghelice, pe care adesea creștinii de azi le uităm asemenea fariseilor din vechime.

Sondajul a urmărit atitudinile religioase și percepția legată de relația cu persoanele care merg la biserică regulat în cazul femeilor care au făcut avort. Deși nu există sondaje sau studii similare pentru spațiul românesc, situația, constatată practic, este asemănătoare și în România și Republica Moldova.

Sondajul „The Church and Abortion” a fost realizat în anul 2015, pentru Care Net, o organizație pro-viață care a dezvoltat o rețea de mai mult de 1.100 de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată.

Cităm câteva statistici din acest studiu, valabil la nivel național în SUA:

  • 70% dintre femeile care au făcut avort erau creștine;
  • 43% mergeau o dată pe lună sau mai des la biserică în perioada în care au făcut avort;
  • mai mult de 40% dintre femeile care fac avort merg în mod regulat la biserică;
  • doar 7% dintre femeile care fac avort discută decizia lor cu o persoană de la biserică;
  • pentru 76% dintre femeile care fac avort cultul căreia îi aparțin nu are nicio influență asupra deciziei lor;
  • 65% dintre femeile care au făcut avort consideră că oamenii care merg la biserică le judecă pe femeile care sunt însărcinate fără a fi căsătorite;
  • 64% consideră că oamenii care merg la biserică mai degrabă bârfesc femeile în criză de sarcină decât le ajută;
  • 54% consideră că Biserica simplifică prea mult deciziile din criza de sarcină;
  • 51% consideră cultele pregătite să le ajute să păstreze copilul;
  • 30% consideră că primesc din partea cultelor informații exacte despre criza de sarcină;
  • atunci când se confruntă cu criza de sarcină, femeile spun că se așteaptă sau li s‑a întâmplat mai degrabă să fie judecate (33%) sau condamnate (26%) de către Biserică, decât să li se acorde atenție (16%) sau sprijin (14%).

Concluzionând, reprezentantul institutului LifeWay Research, care a realizat sondajul, a declarat: „În aceste condiții, când nimeni nu este dispus să îi spună «Te voi ajuta cu tot ce ai nevoie», este deosebit de greu pentru o femeie să păstreze copilul”.

Sondajul arată că implicarea clericilor și a celor care frecventează biserică în sprijinirea femeilor în criză de sarcină poate fi mult sporită.

În loc de judecată și bârfă femeile în criză de sarcină au nevoie, pentru ele și pentru copiii lor, de dragoste și sprijin – sunt criterii evanghelice, pe care adesea creștinii de azi le uităm asemenea fariseilor din vechime.

Sursă: Stiripentruviata.ro
Share

România și Republica Moldova au nevoie de centre de sprijin pentru femeia însărcinată / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

 

Femeia în criză de sarcină are de înfruntat dificultăți greu de imaginat pentru cei care nu au trăit criza de sarcină sau nu s-au aplecat cu atenție asupra ei. Frământarea și drama prin care trece o femeie care alege avortul sunt foarte bine descrise de scriitoarea americană Frederica Mathewes-Green: „O femeie nu dorește să facă avort așa cum dorește o înghețată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care își roade picioarele pentru a scăpa”.

De exemplu, mai ales în mediul rural, dar nu numai, copiii concepuți în afara căsătoriei sunt adesea avortați, motivul principal fiind teama mamei de stigmatizare de către comunitate pentru că are un copil fără a fi căsătorită. Idealul este ca un copil să fie conceput și să se nască în atmosfera iubitoare și sigură a unei familii, dar lipsa unei familii nu justifică în niciun fel avortarea lui. Prin avort, consecințele negative ale situației care a generat criza de sarcină nu sunt anulate, ci sunt multiplicate.

De aceea, prin această temă afirmăm cu tărie că este firesc ca bărbații, familiile și societatea să sprijine cu tot ce este nevoie femeile însărcinate.

Marșul pentru viață, Luna pentru viață, atitudinea și faptele pentru viață nu înseamnă condamnarea celor care au făcut avort, ci o mână întinsă cu dragoste și durere. Nu înseamnă judecarea taților și mamelor care, speriați de lipsa siguranței, vor alege să meargă înainte fără copilul care li se pare că le încurcă viața sau a cărui viață li se pare că nu o pot asigura în condiții optime, ci oferirea de sprijin pentru a putea merge împreună mai departe.

Câte femei aflate în criză de sarcină pot rezista singure în fața violenței partenerului, ori a excluderii sociale, a sărăciei, în fața riscului întreruperii educației ori carierei? Răspunsul este evident. De aceea, niciun efort al nostru personal, al familiei noastre, al grupului nostru de prieteni, al Bisericii noastre, al statului nostru, al lumii de azi nu este prea mare pentru miza unică, irepetabilă, de neprețuit, pe care o reprezintă fiecare viață umană.

În acest sens, dorim ca prin tema din acest an să atragem atenția și asupra necesității consilierii și sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină la nivel instituțional și să subliniem necesitatea înființării de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată, ca centre specializate pentru consiliere și sprijin în criza de sarcină.

Pentru a proteja viața copiilor nenăscuți, viețile părinților și viitorul societății este necesară nu doar o atitudine pro-viață, ci și o practică pro-viață. A fi împotriva avortului fără a oferi întregul sprijin de care o femeie are nevoie pentru a naște copilul este fariseic și ineficient. Cui îi pasă de copil îi pasă și de mamă, face tot ce este nevoie pentru a o ajuta.

Exemple de bune practici pe scară instituțională largă se găsesc în Statele Unite. Înțelegând că „nicio femeie nu ar trebui vreodată să se simtă atât de singură, atât de forțată de împrejurări, atât de lipsită de speranță încât să considere că nu are altă opțiune decât să își avorteze copilul” [1] și că „răspunsul la criza unei sarcini este eliminarea crizei, nu a copilului” [2], susținătorii vieții din SUA au căutat să ajute femeile în criză de sarcină să rezolve problemele care au declanșat criza.

Ca urmare, în SUA există circa 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, de aproape patru ori mai multe decât spitale și clinici care fac avorturi chirurgicale și medicamentoase (circa 730). Femeile care apelează la servicii de consiliere și sprijin beneficiază în mod gratuit de tot ce au nevoie pentru a depăși criza de sarcină – de la consiliere psihologică, religioasă, juridică, până la oferirea de alimente, serviciu, locuință etc. În anul 2015, în Centrele de Sprijin pentru Femeia Însărcinată din SUA mai mult de 300.000 de femei au fost sprijinite să aleagă viața copiilor lor!

NOTE

[1] Jor-El Godsey, vicepreședintele lanțului internațional de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată Heartbeat International (mai mult de 1.800 de centre afiliate, în 50 de țări)

[2] Jeannie W. French, fondatoare a National Women’s Coalition for Life

 

ANEXE: Statistici avort România și Republica Moldova

Situația avorturilor în România în perioada 1958–2014

Total avorturi pe județe în România: 1970, 1980, 1989, 1990, 1995–2014

Romania – Subraportarea numărului de avorturi în statistici

Numărul de avorturi în Republica Moldova 1995–2014

Moldova – Rata avorturilor la 100 copii născuți vii 2008–2014

 

 

Share

Centrele de sprijin al femeii însărcinate în SUA — o poveste de succes: În 2015, peste 300.000 de femei în criză de sarcină au fost ajutate să-și nască copiii / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

Orașul Fort Lauderdale, din statul american Florida, are o populație aproximativ la fel de numeroasă ca orașul Arad: aproximativ 160.000 de locuitori. Acesta este și numărul copiilor americani care au sărbătorit primul lor Crăciun în 2015 mulțumită eforturilor angajaților și voluntarilor pro-viață de la centrele de sprijin al femeii însărcinată Heartbeat International din SUA.

Statisticile au fost făcute publice de organizația Heartbeat International și publicate în primul raport anual Life Trends. Cifrele se bazează exclusiv pe raportările primite de la cele 1.300 de centre ale Heartbeat International de pe întreg teritoriul Statelor Unite și indică salvarea a 160.000 de vieți de copii nenăscuți numai în anul 2015.

Dacă la aceasta adăugăm și mamele care au ales viața pentru copiii lor la clinici acreditate și centre de sprijin al femeii însărcinate care nu sunt afiliate organizației Heartbeat International, numărul total al vieților salvate astfel numai în 2015 pe teritoriul SUA ajunge la 300.000 — cât toată populația orașului american Pittsburgh sau aproape cât cea a Timișoarei.

Jor-El Godsey, actualul președinte al lanțului internațional de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată Heartbeat International, care are și peste 1.800 de centre afiliate în 50 de țări, a declarat: „Este cu adevărat copleșitor să vezi rezultatele pe care le are rețeaua noastră de salvare de vieți – iar aceasta fără să mai punem la număr și centrele pro-viață care nu ne sunt afiliate”.

Pe 21 ianuarie 2016, în Washington, D.C., șase dintre directorii unor centre Heartbeat International și mame cu copiii lor salvați de la avort au participat la evenimentul Babies Go to Congress („Copiii Merg la Parlament”). Heartbeat International a organizat 12 astfel de întâlniri cu congresmenii și senatorii americani din 2009 încoace, prilejuri cu care 119 mame le-au mărturisit legiuitorilor de-a lungul timpului cât de mult ajutor oferă centrele de sprijin în criza de sarcină și că activitatea acestora salvează vieți.

Jor-El Godsey, actualul președinte de la Heartbeat International, a mai declarat: „Ceea ce mi se pare incredibil în legătură cu cifrele totale este cât de repede putem ignora valoarea fiecărei vieți individuale în contextul în care 160.000, respectiv 300.000 de copii au fost salvați de la avort. Angajații și voluntarii de la centrele locale, clinicile, centrele maternale și agențiile de adopție nonprofit (n.red.: în SUA este legală adopția din timpul sarcinii) se concentrează pe o singură persoană o dată. Noi înțelegem impactul pe care îl putem avea dacă reușim să intrăm în legătură cu acea unică persoană — viitoare mamă —, oferindu-i ajutorul material și sprijinul moral care i se cuvin și de care prea adesea este lipsită. Un astfel de raport ne ajută să demonstrăm ecourile pozitive pe care organizațiile de sprijin în criza de sarcină le pot avea în întreaga lume”, a mai adăugat actualul președinte al Heartbeat International.

texas - centre sprijin vs centre avort

Senatorul Mike Lee a introdus în noiembrie 2015 un proiect de lege prin care li se mulțumește organizațiilor care sprijină femeia în criză de sarcină pentru contribuția lor la binele comunității locale. Acesta a declarat atunci în Senat: „Adevărata lor însemnătate nu se poate măsura în cuvintele pe care le rostim noi aici, în Senatul SUA, și nici măcar în rezultatul votului nostru, ci în miile de vieți pe care le salvează de la suferința avortului în fiecare an. E vorba de milioane de profesori, soldați, asistenți medicali, prieteni și soți ale căror vieți și contribuții la propășirea comunității nu ar fi existat fără eroii neștiuți de la centrele locale de sprijinire în criza de sarcină, care își sacrifică timpul pentru a ține lumina aprinsă, a răspunde la telefon și a ajuta tinere femei să regăsească speranța și curajul de a alege viața”.

Prelucrare după articolul „REPORT: 160K Children Rescued from Abortion Celebrating First Christmas”, de Jay Hobbs, din 23 decembrie 2015, postat pe Pregnancy Help News
Share

Margaret Hartshorn: o viață în slujba vieții / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

Dr. Margaret H. (Peggy) Hartshorn a fost președinta organizației Heartbeat International din 1993 și până în 2015. Sub conducerea sa, rețeaua Heartbeat, care avea inițial doar 250 de membri, a devenit cea mai mare și răspândită rețea creștină pro-viață de centre de sprijin în criza de sarcină din lume, cu 1.800 de centre afiliate în 50 de țări. Peggy Hartshorn a îmbrățișat cauza pro-viață la scurt timp după 22 ianuarie 1973, când au fost date deciziile Curții Supreme a SUA în cazurile Roe vs. Wade și Doe vs. Bolton, care au liberalizat avortul la cerere pe toată perioada sarcinii în SUA.

În 1974, ea și soțul ei, Michael Hartshorn, și-au deschis casa pentru a adăposti tinerele mame în criză de sarcină. Cei doi au pus bazele centrelor de sănătate pro-viață Pregnancy Decision Health Centers (PDHC) la Columbus, în statul Ohio, în 1981.

Sub conducerea ei, PDHC a devenit una dintre primele rețele de centre de sprijin al femeii însărcinate care oferea consiliere în criza de sarcină și ecografii gratuite. Numărul centrelor medicale a ajuns la cinci, deservind anual peste 15.000 de beneficiari, prin telefon sau în mod direct. Peggy s-a alăturat în 1986 și Comitetului Director al organizației Alternatives to Abortion International.

În 1993, Peggy a devenit primul Președinte permanent al organizației pe care o întemeiase împreună cu soțul ei, căreia i-a schimbat numele în Heartbeat International. După ce fusese profesor de limba engleză timp de 20 de ani la Universitatea Franklin din Columbus, Ohio, ea s-a dedicat cu totul conducerii Heartbeat.

Sub conducerea ei, rețeaua a crescut de la 250 la 1.800 de centre de sprijin pentru femei însărcinate, clinici, cămine maternale pentru femei gravide date afară din casă, agenții de adopție non-profit și centre de recuperare postavort din 50 de țări (900 dintre acestea numai în SUA).

Azi, Peggy Hartshorn apare la radio și la televiziune și călătorește prin întreaga lume, împărtășindu-și experiența directă în ceea ce privește centrele de sprijin pentru femei însărcinate și ajută alte organizații creștine să dezvolte programe pentru femei în criză de sarcină, de recuperare post-avort, de integritatea comportamentului sexual, de adopție și de alternative la avort.

Parte din misiunea sa este să le explice noțiuni de leadership și dezvoltare organizațională fondatorilor acestor centre internaționale.

 

Cartea lui Peggy, Foot Soldiers Armed With Love: Heartbeat’s First 40 Years (Infanteriștii Iubirii: Primele patru decenii la Heartbeat), reprezintă o istorie personală a primilor 40 de ani ai mișcării de sprijinire a femeilor însărcinate.

Peggy este căsătorită cu Michael Hartshorn de 44 de ani. Au doi copii adoptați, care s-au căsătorit și le-au dăruit cinci nepoți.

DATE DESPRE CENTRELE DE SPRIJIN AL FEMEII ÎNSĂRCINATE DIN SUA

♥ în SUA sunt aproximativ 2.500–2.800 de Centre de sprijin al femeii însărcinate și clinici pro-viață

♥ sunt de peste trei ori mai multe decât clinicile de avorturi și spitalele în care se fac avorturi

♥ aproximativ 30.000 de voluntari lucrează la aceste centre, cu un total de peste 5,7 milioane de ore neremunerate puse anual în slujba comunității

♥ oferă servicii gratuite și confidențiale pentru femei și bărbați care se confruntă cu o sarcină neplanificată sau alte probleme

♥ 78,8% dintre centre oferă și programe de recuperare post-avort

♥ la aceste centre se fac anual aproximativ 230.000 de ecografii

♥ în medie 6.500 de cetățeni americani vizitează zilnic un astfel de centru, numărul total al vizitelor anuale în aceste locații ajungând la 2,3 milioane

♥ raportul Life Trends indică și bugetul anual combinat al centrelor din SUA: 400 de milioane de dolari — majoritatea de la donatori și fundații locale, nu din fonduri de stat

♥ în 2015, la fiecare centru au lucrat în medie 38 de voluntari, care au ajutat 531 de beneficiari

♥ din 2003 și până în 2014, Heartbeat International a răspuns la circa două milioane de apeluri telefonice și mesaje primite la linia sa directă de contact Option Line.

Prelucrare după articolul „REPORT: 160K Children Rescued from Abortion Celebrating First Christmas”, de Jay Hobbs, din 23 decembrie 2015, postat pe Pregnancy Help News

 

Share

„Vom păstra copilașul, indiferent de ce se va întâmpla! Suntem împreună pentru totdeauna, să nu uiţi asta!” / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

Foto: IoanStoica.ro

Povestea mea începe în luna octombrie a anului 2014. 22 de ani, în primul an de masterat, aveam un job bine plătit, aveam un iubit cald, drăgăstos și cu un foarte bun simț al umorului, alături de care îmi doream să rămân pentru tot restul vieții. Eram în relații bune cu toată lumea — pe scurt, eram mulțumită de viața mea.

Totul s-a zdruncinat vertiginos însă, când am aflat că sunt însărcinată. Și asta nu pentru că nu iubeam copiii — îmi doream să vină momentul cât de curând, însă parcă nu acum era timpul potrivit. Prietenul meu, actualul meu soț, nu avea pe atunci serviciu, era în an terminal la facultate, stătea încă la părinții lui acasă, fiind din București, eu încă stăteam la cămin…

Făcusem un test de sarcină care ieșise pozitiv, moment în care eu și cu iubitul meu eram năuciți total, nu știam ce vom face, vestea ne dăduse complet peste cap, mai ales că nu ne-am gândit la noi și la ce înseamnă asta pentru noi, ci cum îi va afecta pe părinții noștri, care, aveau alte viziuni și planuri pentru noi, în mod special părinții mei.

Cu ce aveam să-l creștem? Unde, mai precis? Capul familiei nu are serviciu, facultate terminată, nu putem face nimic… Cine va fi alături de noi? Știm cu toții care este viziunea generală — întâi terminare studii, făcut carieră, viață trăită, călătorii în toată lumea, experiențe și abia mai apoi căsătorie și familie de întemeiat. Așadar, din punctul ăsta de vedere, nu eram niciunul dintre noi „copți”.

Ne-am gândit amândoi, sfâșiați de durere, la avort. Eram împotriva lui cu tot trupul și sufletul (eu mereu mi-am zis că nu voi face asta niciodată), însă, în momentele acelea de încețoșare a minții, ne-am gândit că vom trece amândoi peste tot ce va însemna trauma post-avort.

Bineînțeles, citisem nenumărate mărturii și cărți despre femei care au avortat, despre chinurile prin care au trecut după asta, iar acum, mai mult ca oricând, citeam tot ce îmi pica în mână despre acest subiect. Ba, chiar mai mult, îmi amintesc că citeam despre pedeapsa lui Dumnezeu pentru femeile care fac acest lucru, parcă pregătindu-mă pentru o asemenea durere.

Când am fost prima dată la ecograf și am văzut că o sămânță minunată de om încolțise în mine, m-a trecut un fior de fericire pe care nu-l voi uita niciodată. Apoi m-au cotropit toate gândurile contradictorii și l-am întrebat pe doctor despre avort. M-a întrebat dacă sunt sigură și mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodată: „Cunosc un băiețel care acum are 6 ani și știe Luceafărul pe de rost. Mămica lui a trecut exact prin ce treceți dumneavoastră. Gândiți-vă bine, mai aveți timp, sarcina nu este încă destul de avansată!”

Au urmat apoi două săptămâni pe care le-am trăit ca și cum am fi făcut deja asta, și eu și iubitul meu. Eram sleiți de puteri, triști și abătuți, nu mai puteam vorbi sau gândi la nimic altceva.

Trăiam păcatul groaznic pe care încă nu-l făcusem. Fără să știm ce vom face cu certitudine, iubitul meu m-a cerut de nevastă într-un weekend în care am plecat la țară, în satul în care au trăit bunicii lui. Mi-a promis că va fi alături de mine indiferent de felul în care vor evolua lucrurile și că vom rămâne împreună pe vecie.

Eram împărțită între fericire nespusă, întrucât se materializa dorința mea de a fi mereu cu el, și o tristețe copleșitoare, neștiind ce se va întâmpla cu suflețelul din mine. În acea noapte în care mi-a dăruit inelul de logodnă, am adormit plângând.

El, fiind vizibil marcat de momentele prin care treceam, simțind nevoia să-și împărtășească cuiva amărăciunea, a plecat la o plimbare în aer liber cu un prieten. Atunci, știu că m-am rugat cu toată ființa mea Maicii Domnului și am rugat-o în mod repetat: „Te rog, Măicuță, nu mă lăsa să fac avort! Orice, dar nu asta!” Și am adormit sleită de puteri și de plâns, cu gândul ăsta în minte. Ca prin minune, la miezul nopții, iubitul meu m-a trezit parcă radiind și încurajat de o nouă putere: „Vom păstra copilașul, indiferent de ce se va întâmpla! Suntem împreună pentru totdeauna, să nu uiți asta!”

 

Dumnezeu, Măicuța Domnului lucraseră prin intermediul oamenilor, așa cum o face de obicei: prietenul din copilărie al iubitului meu îl convinsese să păstrăm copilul cu orice preț. Nu știu cum, în ce fel și care a fost influența lui asupra partenerului meu, dar sunt sigură că a fost Mâna Maicii Domnului la mijloc. Partea cea mai grea abia acum venea, deși eram amândoi ușurați sufletește…

Pluteam, știind că am ales viața. Trebuia să le spunem părinților. Părinții mei (mama și soțul ei, tatăl meu vitreg) nu au fost de acord să-l cunoască pe prietenul meu, deși știau destul de multe despre el, de la mine. Apoi, văzând acestea, iubitul meu a vorbit cu părinții lui, le-a spus că vom avea un copil și, deși șocați, în acea săptămână i-au sunat pe ai mei să se întâlnească, să se cunoască și să stabilească cele ce vor urma, în principiu, cununia.

Tatăl meu și cu soția sa au reacționat creștinește și, deși lui îi spusesem doar de logodnă, mi-a spus: „Mă îndulcesc cu gândul că voi avea un nepoțel sau o nepoțică, dar acum, cum vrea Dumnezeu”. Atunci m-am simțit cu adevărat binecuvântată.

Colegele mele de la serviciu, pe care le anunțasem de sarcină, mi-au spus să renunț la copil, că nu este momentul, că nu voi mai putea să mă distrez, să fac nimic din ce îmi place. Două dintre ele mi-au împărtășit poveștile avorturilor pe care le-au făcut, spunându-mi că pentru ele a fost alegerea cea mai bună la momentul respectiv. Am rămas fermă pe poziții, indiferent de ce argumente mi-aduceau, toate menite să îmi coloreze în griul monotoniei viața ce va urma nașterii.

Ca să nu mai lungesc cu detalii povestea, alături de noi au fost tatăl meu și soția lui și părinții soțului. Cei din urmă s-au dedicat trup și suflet familiei noastre nou formate, fiind întotdeauna gata să ne ajute și să facă tot ce le stă în putință să pășim în viața de familie cu Dumnezeu înainte. Am aranjat repede o nuntă simplă, foarte frumoasă, la care au venit cei mai dragi oameni ai noștri. Incredibil, dar toate s-au aranjat după voia minunată a lui Dumnezeu…

După nuntă, ne-am depus dosarul pentru prima casă la bancă, soțul meu s-a angajat, având un serviciu foarte bun, a terminat facultatea cu brio și, după ce am născut, ne-am mutat în casă nouă, aranjată de la zero cu tot ce aveam nevoie.

Maria s-a născut pe 28 iunie 2015. Acum, mai clar ca niciodată, îmi vin în minte cuvintele pe care duhovnicul nostru le-a spus soțului meu: „Când dă un dar, Dumnezeu nu îl lasă de izbeliște”. Ca dovadă, toate grijile noastre de la început au dispărut. Avem tot ce ne trebuie și nu avem nevoie de mai mult.

 

Foto: IoanStoica.ro

Fetița noastră minunată are 7 luni și este bucuria vieții noastre! Mereu ne gândim cu multă amărăciune la ce am fi putut pierde dacă am fi făcut acel pas. Prin ea, am câștigat mai multă credință în Dumnezeu, încredere în noi, mai multă responsabilitate și stabilitate. Și ea ne luminează zilele cu zâmbetul ei de îngeraș.

Așadar, trăim o minune noi, familia noastră. Odată cu un copil, Dumnezeu șterge orice griji și nu ne lasă singuri în vâltoarea lumii. Este cel mai frumos lucru greu din lume — să ai copii. Și dacă nu ar fi fost greu, care ar mai fi fost farmecul? Am fi lenevit, am fi fost înghițiți de o viață plănuită în spiritul plăcerii și al confortului… Prin familie ne consolidăm viața duhovnicească, exersăm smerenia și jertfirea pentru cei dragi.

Dacă ar fi să dau un sfat femeilor aflate în criza de sarcină, le-aș îndruma să se roage ardent la Maica Domnului, cea Grabnic-Ajutătoare, pentru luminarea sufletului și a minții lor și să-și asculte instinctul matern. Odată cu nașterea copilului, totul se schimbă.

Soții care devin părinți trec prin niște sentimente incomparabile cu ce a fost înainte de copil. Este vorba de o fericire inexplicabilă în cuvinte, de o stare de beatitudine continuă când îți vezi bebelușul crescând, zâmbind, respirând și iubindu-te.

Alexandra G., București
Share

Mărturii despre criza de sarcină / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

Prin tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” afirmăm cu tărie că este firesc ca bărbații, familiile și societatea să sprijine cu tot ce este nevoie femeile însărcinate. Astfel, ne-am propus publicarea unor cărți de mărturii despre criza de sarcină: 101 femei fericite că au ales viața copiilor lor, 101 avorturi regretate.

Publicăm aceste cărți atât pentru femeile care se vor confrunta cu o criză de sarcină, cât și pentru noi toți, cei care ne aflăm în proximitatea femeii aflate în criză de sarcină și care, de cele mai multe ori, nu știm ce înseamnă în mod concret această criză. Sperăm ca, și prin aceste mărturii, cât mai mulți oameni să înțeleagă că perioada crizei de sarcină este una dintre cele mai dure încercări prin care trece o femeie și că este necesar să o sprijinim, cu atât mai mult dacă ne considerăm familia ori prietenii ei, dacă spunem că ea reprezintă ceva pentru noi.

 

Dragi prieteni și colaboratori,

Puține lucruri sunt prezente în viața cotidiană cu un impact uriaș și care să fie atât de puțin înțelese precum criza de sarcină, momentele din viața unei femei însărcinate în care avortul apare ca alternativă viabilă la continuarea sarcinii și nașterea copilului.

Criza de sarcină apare în cele mai diverse situații de viață. Astfel, experiența directă și bibliografia teoretică arătă că nu există nici un element care să elimine a priori posibilitatea apariției crizei de sarcină: nici starea financiară, nici statutul social, nici statutul marital, nici absența sau numărul copiilor, nici vârsta, nici nivelele intelectual, educațional și cultural, nici starea de sănătate a femeii sau a copilului nenăscut, nici calitatea relației cu tatăl copilului, nici opinia familiei ori a prietenilor, nici împrejurările concepției etc.

Ca urmare, pentru sprijinirea femeii în criza de sarcină este nevoie de cele mai diverse abordări, potrivite fiecărei situații de criză. De la formele cele mai simple, cum este o discuție de 15 minute, până la sprijinirea emoțională și materială pe perioada mai multor ani de zile.

În această diversitate, există, este drept, și tipologii majoritare. Astfel, în circa 80% dintre avorturi, elementul suficient pentru rezolvarea crizei de sarcină și nașterea copilul ar fi fost sprijinul din partea tatălui copilului. Iar, în oglindă, un element majoritar prezent în criza de sarcină este violența din partea tatălui copilului, de la presiunile verbale, până la violență fizică gravă.

Pentru femeile care se vor afla în situații de criză și pentru cei din jurul loc care le pot sprijini dacă vor, dorim să alcătuim un set de cărți care să cuprindă mărturii despre criza de sarcină.

Titlurile cărților sugerează perspectiva și aspectul pe care volumul respectiv le are: criza de sarcină văzută din perspectiva femeii însărcinate, a tatălui copilului, a familiei, a prietenilor, a fraților copilului nenăscut, a copilului supraviețuitor — cel care a fost născut și a aflat criza de sarcină în care s-a aflat mama în timp ce era însărcinată cu el, alternativa adopției după naștere etc.

Vă rugăm să trimiteți mărturii pe adresa de email 101marturii@gmail.com

Mărturiile pot fi anonimizate complet și garantăm că datele personale ale celor care vor trimite mărturii nu vor fi făcute publice decât dacă ei solicită.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, fără nici cel mai mic element ficțional, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în abordarea crizei de sarcină.

Am cunoscut femei care au regretat avortul dinainte de a-l face, femei care au regretat avortul în timp ce avea loc, femei care au regretat avortul când s-au sculat de pe masa ginecologică, femei care au regretat avortul pentru prima oară la câteva decenii după ce a avut loc.

Nu am cunoscut nicio femeie care să își îndemne fiica „Mamă, când vei crește mare să faci și tu măcar un avort, că e foarte bine!” De aceea, aceste cărți sunt totodată menite a conștientiza cu câtă ușurință am trecut pe lângă femeile aflate în criza de sarcină, indiferenți la frământările lor și la viața copilul pe care l-au purtat în pântece câteva luni, spre a le cere iertare.

 

Share

Fiica mea m-a întrebat de multe ori de ce nu are și ea o soră sau un frate / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

 

Sunt Ioana, am 34 de ani și port cu mine un păcat făcut cu mulți ani în urmă. Când aveam 21 de ani, am născut o fetiță, sănătoasă și cuminte, era un îngeraș. La 7 luni după ce am născut fetița, am realizat că sunt din nou însărcinată. Atunci parcă totul s-a prăbușit în jurul meu: ce să fac?

Până să nasc fetița, lucrasem fără carte de muncă. Acum locuiam la socri și lucram pe unde apucam. Doream să fac o facultate și nu reușisem. Banii nu ne ajungeau de la o lună la alta. Sfătuindu-mă cu soacra mea, am hotărât să fac avort. Sora mea, când auzit, a luat foc și mă suna de câteva ori pe zi. Începusem să nu îi mai răspund la telefon. Ea insista să nu-mi omor copilul, eu îi ziceam că habar nu are ce spune. Aveam mintea atât de întunecată, încât găseam o mulțime de „scuze”, de motive care m-ar determina să fac asta. Nu m-am gândit la cum voi trăi apoi, cum voi putea să mă privesc în oglindă dimineața și multe alte lucruri.

8 ianuarie 2003 — ziua avortului

Nu voi uita niciodată acel salon imens plin cu femei însărcinate care voiau să devină neînsărcinate, care considerau că nu mai aveau nevoie de copiii lor și care îi omorau mai rău ca pe niște animale, fără să gândească nici că este păcat, absolut nimic, totul era normal.

Aveam un sentiment ciudat, parcă știam că nu fac bine, dar iar îmi revenea în minte gândul că ce o să fac cu încă un copil, și așa de-abia cresc unul.

Am rămas ultima… se făcuse deja seară. Am plecat de la spital dărâmată și plină de regret. Tot acel gând, că „nu am avut altă soluție”, nu-mi dădea pace.

Timpul a trecut, familia s-a destrămat, fiica mea de multe ori m-a întrebat de ce nu are și ea o soră sau un frate de vârstă apropiată (de fapt nu are deloc), iar eu pun capul în pământ și rămân mută, abia stăpânindu-mi lacrimile. Odată cu trecerea anilor, s-a accentuat și durerea și remușcarea din suflet pentru ceea ce am făcut atunci.

Greutățile vieții m-au făcut să mă apropii de biserică, de Dumnezeu, să înțeleg că tot ceea ce ni se întâmplă își are răspunsul în propria noastră viață. Dacă astăzi sunt singură, cu un copil care nu mă ascultă, neștiind încotro să mă îndrept, este datorită faptului că, atunci când Domnul mi-a dăruit al doilea copil, eu l-am aruncat la coș, neavând nevoie de el. Mintea mi-a fost întunecată, iar acum mă lupt să ies la lumină, rugându-mă să capăt iertare.

Vă rog și pe voi care citiți aceste rânduri să nu faceți niciodată avort, să nu fiți de acord cu el, căci aduce doar durere și regret. Toate le poți îndrepta prin rugăciune și răbdare, dar un avort făcut nu-l poți „repara”. Avortul nu este o soluție, este doar unealta prin care diavolul ne îngenunchează, ne face sclavi ai lui, ne îndepărtează de Dumnezeu.

Aș avea poate multe de adăugat pe această temă, însă esențialul acesta este: nu acceptați avortul, sunt familii care nu pot avea copii, care își doresc din suflet să înfieze măcar un copil. Căutați și aflați sfat de la duhovnic atunci când nu vă doriți un copil, dar el vine. Sub nicio formă nu acceptați să vă omorâți propriul copil: nu vă pot descrie în cuvinte regretul și durerea din sufletul unei mame care a făcut așa ceva!

Ioana N., București
Sursa: AvorturiRegretate.ro

 

Share

Mătușa bunicului, unul din primii doi medici ginecologi bucureșteni / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

 

Mătușa bunicului meu a fost unul dintre primii doi medici ginecologi din București. Și-a făcut studiile la Paris. Revenită în țară, se căsătorește cu un ortoped, profesor universitar și medic la curtea regală.

Își construiesc una dintre cele mai frumoase vile din capitală. 12 camere. În casa lor, holurile și scara interioară erau tapetate cu tablouri de Grigorescu. Frecvent se dădeau baluri la care participa toată protipendada și persoane aparținând Curții Regale. Aveau patru servitori, Rolls Royce la scară cu șofer, fermă cu 50 de hectare de teren.

Toate aceste lucruri se petrec imediat după anul 1900.

În paralel cu profesia ei, mătușa face avorturi. După încetarea activității într-un spital de stat, își deschide propriul cabinet ginecologic, unde în continuare face avorturi.

Asistenta ei se stinge din viață după boli foarte grele, rămânând paralizată la pat timp de nouă ani, numai după ce rudele cheamă câțiva preoți să îi oficieze slujba de maslu acasă. S-a chinuit foarte tare.

Mătușa, care își diviniza soțul, trece în primul rând prin durerea de a nu a putea avea copii. Cu toate bogățiile lor, se simțeau săraci.

Soțul face în mod subit cancer și moare în doi ani de la declanșarea lui, fără ca nimeni să îl poată ajuta cu nimic. Amândoi erau medici.

Mătușa face anxietate, în timp comunismul îi ia averile și rămâne să trăiască din vânzarea bunurilor din propria casă.

Nepotul ei de-al doilea, singurul urmaș direct după ea, tatăl meu, împreună cu familia extinsă, o împing pe mama să facă trei avorturi. Se îmbolnăvește de o boală psihică gravă și nu mai poate munci de la 40 de ani. Fratele meu, imediat după ce a lăsat-o pe prietena lui să facă un avort, se îmbolnăvește de altă boală psihică nediagnosticată și nu mai poate munci de pe la 30 de ani.

Eu însămi am făcut o boală în urma căreia am rămas cu un handicap, la vârsta de 16 ani.

În calitate de a treia generație, nu mai putem avea copii nici unul, nici altul și probabil că neamul se va stinge aici.

De la bogăția cu care era înzestrată familia la 1900, iată că suntem în 2016, și cei care au făcut avorturi în familie trec prin niște lipsuri financiare greu de imaginat. Dumnezeu a făcut ca eu și soțul meu să îi putem ajuta cu minimul necesar pentru a exista. Nu au absolut nicio formă de venit. Dar asistăm cu mâinile legate la dezbinarea pe care o produc în sânul familiei din cauza bolii și aici nu putem interveni cu nimic. Doar suferim în tăcere de ani întregi.

Mătușa s-a stins din viață la 84 de ani. S-a retras din societate, a citit singură în fotoliu zeci de ani de la moartea soțului preaiubit și a suferit enorm după dispariția lui.

A conștientizat însă răul produs de avorturi. Toate bunurile de preț pe care le mai avea le-a vândut și banii i-a dat pentru pictura bisericilor, regretând enorm faptele pe care le-a făcut.

A murit în pace, fără chin, în urma unui atac de cord.

Apartamentul în care a fost cabinetul ginecologic unde se făceau avorturi a fost vândut unui cuplu. Soția respectivă nu a vrut să aibă copii și a avortat toți copiii care trebuiau să se nască. Imediat după ce a împlinit 40 de ani, a făcut cancer la sân, mai multe operații și apoi schizofrenie. S-a chinuit îndelung până să moară.

Statul a făcut să fie demolat acel apartament. Problemele s-au complicat. Urmașii moștenitori nu au reușit nici până in ziua de astăzi să ia banii de despăgubire și trăiesc în sărăcie și în lipsuri materiale foarte mari.

Eu, personal, nu am făcut niciun avort, nici chirurgical, nici nu am luat pilula de a doua zi, nici anticoncepționale, care sunt abortive imediat sau duc pe teren lung la avort; dar sunt foarte traumatizată referitor la aceasta temă. Simt suferința acelor copii uciși.

Mă rog mult pentru aceste persoane din familie care au făcut avorturi și pentru acei copii uciși.

Am o pagină pe FB despre avort. În cei doi-trei ani de când am inițiat pagina, am reușit să trimit prin poștă în jur de 100 de cărticele negre de la Editura Bizantină cu Rugăciunea sau Canonul pentru copiii avortați. Doar 100. Deși în România s-au făcut zeci de milioane de avorturi.

Dacă persoanele care au făcut avorturi, atât mame cât și tați, s-ar ruga, ar aprinde o lumânare, ar face o milostenie pentru acele suflete, tinerii din ziua de astăzi nu ar mai privi așa ușor acest aspect. Ar exista o educație din generație în generație. Din păcate, nu este așa. Părinții refuză să vorbească despre asemenea subiect și nu prea ai cum să îi abordezi, că se închid în sinea lor din start.

Nu știu dacă avem la București vreun monument în memoria pruncilor avortați cum sunt în alte țări. Păcat că nu avem o zi în an dedicată special memoriei lor și luptei împotriva avortului.

Ana P., București
Sursa: AvorturiRegretate.ro

 

Share

Statistica avorturilor în București / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

Cu două clickuri consecutive se poate mări imaginea:

c3 - statistici-avorturi-in-bucuresti

Share

Raportul între numărul de avorturi și mărimea populației, pe țări / Revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016

Click pentru date în format *PDF: Raportul între numărul oficial de avorturi si populație pe tari 1921–2015

Raport-avorturi-la-populatie-pe-tari-1921–2015-1 Raport-avorturi-la-populatie-pe-tari-1921–2015-2 Raport-avorturi-la-populatie-pe-tari-1921–2015-3

Share

Marșul pentru viață 2019

Descarcă de mai jos foto profil/cover FB și pancarte Marșul pentru Viață:

2%

Donează

RO25BTRLRONCRT0V17367901 - LEI RO10BTRLEURCRT0V17367901 - EURO RO50BTRLUSDCRT0V17367901 - USD
BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA LIPSCANI, BUCUREŞTI

Arhivă Blog